Soluții la nevoile dumneavoastră.

Sună acum la:

+40 31 631 1701

logo

09:00 - 22:00 (RO)

Luni - Vineri

Ce trebuie să știu dacă AM NĂSCUT ÎN STRĂINĂTATE?

CETĂȚENIA MINORULUI – Ce spune legea?

În conformitate cu Legea nr. 21/1991, art. 5b), orice copil născut în străinătate, dintr-un cuplu în care cel puțin unul dintre părinți este cetățean român, este, la rândul lui, cetățean român, prin efectul legii.

Dacă nașterea s-a produs în străinătate, este obligatorie înregistrarea nașterii în evidențele românești.

În cazul în care există un document străin (certificat de naștere sau extras de act de naștere), înregistrarea se realizează prin procedura de înscriere/transcriere a acestui certificat în registrele de stare civilă românești, procedură posibilă fie în țară, la domiciliul unuia dintre părinți (cetățean român), fie la misiunile diplomatice ale României în străinătate.

Înscrierea/transcrierea documentelor de stare civilă este reglementată de Legea 119/1996 privind actele de stare civilă, cu completările și modificările ulterioare și de Metodologia unitară de aplicare a dispozițiilor în materie de stare civilă:

Art. 72: ”Actele de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite în străinătate la autoritățile locale competente, se transcriu, obligatoriu, în registrele de stare civilă române, în termen de 6 luni de la întoarcerea în țară sau de la primirea din străinătate a certificatului ori extrasului de stare civilă.”

Primește minorul și cetățenia statului în care s-a născut?

În funcție de cetățenia sau circumstanțele părinților sau legislația acelei țări, minorul poate dobândi, la naștere sau după o anumită perioadă de timp, și cetățenia acelei țări, însă în circumstanțele de mai sus, cetățenia română ii este garantată.

Pentru a analiza această situație, persoanele interesate sunt rugate să ne contacteze telefonic la unul dintre numerele afișate pe pagina CONTACT.

Cum obțin certificatul de naștere și pașaportul românesc?

Procedura este destul de simplă, însă se poate complica în funcție de:

– cât timp a trecut de la naștere copilului;
locul nașterii minorului și locul în care se află la momentul solicitării actelor românești;
statutul civil al părinților;
– cât de repede se doresc actele minorului.

Certificatul de naștere străin se poate transcrie în străinătate, la Consulatul român din zona în care a avut loc nașterea, iar în România, la primăria de domiciliul a unuia dintre părinți sau la Primăria Sectorului 1, în funcție de circumstanțe și în baza tuturor documentelor necesare.

După obținerea certificatului de naștere românesc, se poate aplica și pentru pașaportul românesc.

Am încercat, însă am o situația mai complicată!

Echipa noastră a înregistrat zeci de mii de acte de naștere emise în străinătate, iar circumstanțele au fost extrem de diferite:

lipsesc acte necesare în dosar;
– copil născut în timp ce mama era căsătorită cu altcineva;
– un părinte sau părinți aflați în închisoare;
– un părinte sau părinții au abandonat minorul;
– părinții se aflau în divorț sau au divorțat deja;
– unul dintre părinți refuză obținerea actelor minorului;
– unul dintre părinți era mort sau dispărut;
– până în prezent, cel mai în vârstă solicitant are 26 ani și nu avea nici un act. Nici măcar actul de naștere străin.

De aceea, credem că le-am văzut aproape pe toate și nu există nici o situație pe care să nu o putem rezolva.

Ce se întâmplă dacă NU doresc să îi fac minorului documentele românești?

Deși legea obligă la transcrierea actelor străine și obținerea documentelor românești, nu există o pedeapsă cunoscută pentru încălcarea acestei legi.

Din experiență, persoanele care amână sau refuză transcrierea acestor documente, ajung să regrete faptul că nu au obținut documentele românești în timp util deoarece actul de naștere românesc al minorului este necesar:

– pentru obținerea pașaportului românesc al minorului;
– în dosarul de obținere a cărții de identitate a părinților minorilor sub 14 ani;
– pentru obținerea alocației de stat;
alte proceduri civile.

Puteți să mă ajutați să obțin documentele minorului?

DESIGUR. Pentru a solicita serviciile noastre este necesar să aveți activ suportul telefonic, prin pachetul de SUPORT VIP care costă £39.99 sau 44.99€ pentru 30 de zile.

Dacă sunteți deja un client PREMIUM cu un cont PLUS+, puteți solicita upgradarea contului și activarea contului VIP.

Dacă nu sunteți un client al MAIER Consultants puteți solicita activarea acestui serviciu prin email la info@maier-consultants.com, telefonic la +40 31 631 1701 sau la unul dintre numerele afișate pe pagina CONTACT.

După activarea acestui serviciu, ne veți putea contacta pe linia dedicată clienților PREMIUM, unde specialiștii noștri vă vor ghida pas cu pas în procesul de obținere a documentelor dorite.

 12,824 total views,  142 views today

Comments are closed.